Colecţia cuprinde peste 300 de sculpturi în lemn create de Vasile Catană, expuse în casa acestuia. Printre cele mai importante amintim ''Coloana Revoluţiei'', ''Răstignirea lui Iisus Hristos'', ''Cina cea de taină'', ''Mama şi copilul'', precum şi machete reprezentând momente din istoria naţională şi universală. Alte exponate surprind chipuri de oameni ce l-au impresionat pe artist.