• Baze de date online:
  • Arheologie
  • Etnografie
  • Monumente
  • Muzee
  • Carte
  • Arte interpretative
  Pagina de pornire Înapoi English

Expoziţia etnografică

Cod deținător7101670
DenumireExpoziţia etnografică
JudețAlba
LocalitateaLIVEZILE
Comuna LIVEZILE
Adresastr. Principală
Cod postal517390
Telefon0258-868120, 868201, 8681229
Adresa E-MAILgligormia@yahoo.com; blivezile@yahoo.com
Accesalături de Monumentul Eroilor şi biserica nouă
Programla cerere
DescriereDenumirile vechi ale localităţii au fost Kakova, Olah Szasza, Vlad Haza sau Vladhaza. Atestarea sa documentară târzie, în 1733, nu concordă însă cu vechimea. În localitate mai dăinuie încă biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cea menţionată în statisticile Transilvaniei, edificată la începutul secolului al XVII-lea, un monument istoric important al zonei. Pentru reliefarea patrimoniului cultural al zonei a fost deschisă o expoziţie etnografică, organizată în două încăperi, încearcând să prezinte cât mai detaliat aspecte din viaţa tradiţională a omului de altădată. Interiorul casei ţărăneşti este relativ modest. Casa, cu o singură cameră, unde se desfăşoară toate activităţile familiale are sub aspectul interiorului o structură fixă, compusă din: masă, pat , lădoi, blidar, lada de zestre, război de ţesut. Lădoiul era nelipsit din locuinţele ţărăneşti şi era aşezat lângă peretele din faţa mesei. Se folosea ca şi bancă de stat la masă iar, seara putea fi folosit ca pat. Ţesăturile din interior erau confecţionate la războiul de ţesut din: cânepă, cânepă şi bumbac, cânepă şi lână. Lepedeiele, măsăriţele, feţele de perne, desagii, ştergurile, merindeţele, străjacul erau exclusiv ţesute in casă. Portul popular poartă amprenta portului mocănesc şi a celui din zona Luncii Mureşului, localitatea fiind la întâlnirea celor două zone etnografice. Îmbrăcămintea femeii era compusă din: ie cusută manual şi, uneori decorată cu motive specifice zonei, poale acoperite de păsturi, pieptar şi cojoc de piele de oaie în anotimpul rece. Pe cap se purta năframă. Îmbrăcămintea bărbatului era compusă din: cioareci din cânepă sau lână, cămaşă , laibăr de pănură, şerpar de piele şi căciula din piele de oaie. Reconstituirea interiorului de casă ţărănească este completat cu expunerea unor piese din inventarul agricol.
CategoriaMuzeu în subordinea Consiliului Judeţean Alba şi Muzeului Naţional al Unirii - Alba Iulia
Profil generalEtnografie
Profil principalEtnografie
Adresa WEBhttp://www.cjalba.ro/expozitia-etnografica-livezile/
Tur virtualhttp://www.antrecalba.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=192&Itemid=64
Persoana contactGligor Maria
Anul înființării2007
Afişare pe hartăAfișează pe hartă
 
Copyright Institutul National al Patrimoniului (cIMeC) București - 1999-2017          Data ultimei actualizări: 12.06.2017          Contact: muzee@cimec.ro
Responsabil: Irina Oberländer-Târnoveanu irina@cimec.ro