În clădirea actualei expoziţii permanente a funcţionat o veche farmacie (prima farmacie montanistică din ţară), cu cea dintâi menţiune documentară despre farmacistul Edward Winter, urmat de farmacistul Ioannes Lederer, care a aparţinut familiei de farmacişti Knoblauch începând din decembrie 1819. Farmacia ''la Vulturul Negru'', denumire oficială după 1855, a păstrat mobilier, instrumentar farmaceutic, recipiente, piese şi aparate pentru prepararea unor medicamente, de la sfârşitul sec. al XVII-lea (1682) şi până la anii 1950, arhiva documentară şi biblioteca de carte veche „Fr...ancisc Klima - Ionel Bota''. Expoziţia este organizată în două săli, iar în cea de a treia sală se află biblioteca deţinătoare de cărţi rare şi vechi din domeniul farmaceuticii şi medicinei.