Colecţia muzeală „Ileana şi Andronic Andronicescu” Fundu Moldovei

- -

CC BY-SA 4.0
Domeniu:
Secţii:
Etnografie
Descriere:

Colecţia de peste 400 de obiecte fondată de soţii Andronicescu este prezentată în patru încăperi ale unui case din bârne de lemn, construită în 1985-1986 după un plan de casă tradiţională din zonă. Secţiunea „Istoricul localităţii'' propune o scurtă incursiune în devenirea istorică a unei localităţi cu rădăcini şi evenimente notabile în istoria Bucovinei. Secţiunea „Ctitori şi donatori'' evidenţiază persoanele care au avut iniţiativa organizării acestui muzeu in Fundu Moldovei şi contribuţiile celor mai importanţ...i donatori. Secţiunea „Ocupaţii şi meşteşuguri'' realizează o incursiune documentată în prezentarea principalelor ocupaţii şi meşteşuguri care au definit universul social şi economic al acestei aşezări unde creşterea animalelor, lucrul la pădure, agricultura, vânătoarea, mineritul, prelucrarea lemnului, cojocăritul, fierăritul constituiau principalele preocupări ale locuitorilor. Secţiunea „Interiorul tradiţional'' reconstituie, cu fidelitate, planul şi organizarea spaţiilor din casa ţărănească tradiţională, evidente fiind trăsăturile specifice, locale. Secţiunea „Industria casnică textilă'' reuneşte şi ilustrează bogăţia şi varietatea de bunuri realizate, de cele mai multe ori, de către membrii familiei, care contribuiau, după pricepere şi posibilităţi, la înfrumuseţarea mediului in care trăiau. Secţiunea „Portul popular'' documentează, prin mulţimea exponatelor, componentele de uz practic şi valenţele artistice ale unui domeniu, care surprinde şi defineşte cel mai bine specificul locului. Secţiunea „Arta populară'' descoperă vizitatorului componentele şi virtuţile artistice ale principalelor grupuri de obiecte asupra cărora meşteşugarul inspirat şi-a pus amprenta de pricepere şi bun gust. Secţiunea „Inventar gospodăresc'' reuneşte exponate chemate să informeze vizitatorul cu suita de bunuri care contribuiau la organizarea şi derularea vieţii ţaranului de la munte.


Județ:
Suceava
Localitatea:
Fundu Moldovei
Comuna:
Fundu Moldovei
Adresa:
Strada Principală nr. 160
Cod poştal:
727265
Acces:
DN 17, DJ 175, autobuz din Câmpulung Moldovenesc
Program:
Marţi - duminică: 10:00 - 18:00;
Luni închis (vara);
la cerere (în extrasezon)
Telefon :
0729.948.311
Adresa de e-mail:
Subordonare administrativă:
Muzeu/colecţie privată
Importanţă:
Locală
Anul înființării:
1986
Cod deținător:
960148774
Director:
Andronicescu-Zahaniciuc Ortenzia
Persoana contact:
Zahaniciuc Marcel
Funcție:
Custode
Clasate: