Muzeul în aer liber are aproximativ 200 obiective. Planul tematic al Parcului etnografic a fost elaborat în 1929 de către Romulus Vuia. În urma cedării nord-vestului Transilvaniei prin Dictatului de la Viena (30 august 1940), Parcul etnografic se refugiază la Sibiu, unde funcţionează până în 1945. În anul 1956 planul tematic al Parcului a fost restructurat pe patru sectoare tematice de către Teodor Onişor şi Valer Butură: Instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti; Tipuri zonale de gospodării şi monumente de arhitectură populară; Sectorul etno-botanic (plante tradiţiona...le, construcţii agricole de hotar) şi Sectorul etno-zootehnic (creşterea animalelor, construcţii pastorale din hotarul satelor). Un accent deosebit a fost pus pe primele două sectoare. În cadrul primului sector exponatele sunt grupate în funcţie de natura materiei prime prelucrate: prelucrarea lemnului; prelucrarea metalelor şi mineritul ţărănesc; prelucrarea ţesăturilor de lână; prelucrarea lutului; prelucrarea pietrei; prelucrarea produselor agricole. Conform planului tematic, în cadrul celui de-al doilea sector urmau să fie reconstituite gospodării ţărăneşti caracteristice pentru diferite zone etnografice din Transilvania. În prezent sunt reprezentate următoarele zone etnografice: Maramureş, Oaş, Năsăud, Câmpia Transilvaniei, Zarand, Podgoria Alba, Mocănimea Munţilor Apuseni, Depresiunea Călăţele, Bran, Bistriţa (saşi) şi Gurghiu.
Localizare