Casă etnografică ceangăiască Păltiniş-Ciuc

- -

CC BY-SA 4.0
Domeniu:
Secţii:
Etnografie locală
Descriere:

Colecţia este expuză într-o casă tradiţională din bârne de lemn veche de peste 100 de ani, care a fost demontată de pe un deal din valea Szőcsők şi reconstruită în curtea Fundaţiei, unde i s-a adăugat o mansardă pentru cazarea artiştilor sosiţi în tabere. Casa cuprinde trei camere, un cerdac şi este amenajată tradiţional după cum urmează: din curte intrăm în bucătărie care este dotată cu mobilier vechi şi autentic, conform pozelor anexate. Din bucătărie trecem în camera curată, cameră pe care ceangăii o folosesc ...în anumite situaţii cum ar fi nunţi, botezuri, înmormântări, primirea unor vizite importante etc. Este dotată tot cu moblilier adecvat vechi şi tradiţional. Obiectul cel mai reprezentativ şi important fiind patul pe care se aşează anumite componente ale zestrei miresei şi lada cu zestre (cămăşi, ii, catrinţe etc.). În această cameră este prezentat publicului vizitator portul ceangăiesc. Din camera curată se urcă în mansardă, unde este asigurată cazarea în trei camere aranjate în mod tradiţional. În camera a treia este amenajată sala de expoziţie a Fundaţiei, sala care se foloseşte şi pentru conferinţe, întâlniri, lansări de carte. Cerdacul este amenajat ca o bucătărie de vară cu obiecte vechi, unde se serveşte masa în timpul taberelor de creaţie de artă plastică şi populară, pe care o organizăm anual pentru 20-25 de artişti din Japonia, California, Ungaria, Croaţia şi România. Tipuri de colecţii: obiecte de uz casnic, costume naţional, obiecte de lucru pentru prelucrarea lemnulu, a laptelui, agricultură, mobilier autentic etniei ceangăilor. Mai multe informaţii (doar în limba maghiară): http://www.lepesektajhaz.ro


Județ:
Harghita
Localitatea:
Păltiniş-Ciuc
Comuna:
Lunca de Sus
Adresa:
Strada Principală nr. 1038
Cod poştal:
537155
Acces:
Se află situată în valea Ghimeşului pe comunicaţia Miercurea-Ciuc – Comăneşti, la 10 km Nord de unde izvorăşte râul Trotuş
Program:
8:00-22:00, la cerere
Telefon :
0742.012.833
Fax:
0266.339.138
Adresa de e-mail:
Subordonare administrativă:
Consiliul local
Importanţă:
Locală
Cod deținător:
7140800
Director:
Timár Károly
Persoana contact:
Timár Károly Fülöp
Funcție:
Preşedinte fundaţie
Clasate: