• Baze de date online:
  • Arheologie
  • Etnografie
  • Monumente
  • Muzee
  • Carte
  • Arte interpretative
  Pagina de pornire Înapoi English

Muzeul Naţional de Istorie a României

Cod deținător7300100
DenumireMuzeul Naţional de Istorie a României
JudețBucureşti
LocalitateaBUCUREŞTI
AdresaCalea Victoriei nr. 12, sector 3
Cod postal030026
Telefon021.315.82.07; 021/315.70.56
Fax021.311.33.56
Adresa E-MAILdirect@mnir.ro; edpr@mnir.ro; pr@mnir.ro
Accesmetrou: staţia Unirii sau Universitate; autobuz 104
Program10:00 - 18:00 (vara); 9:00 - 17:00 (iarna); luni, marţi: închis
DirectorErnest Oberländer-Târnoveanu
DescriereMuzeul Naţional de Istorie a României, ca instituţie reprezentativă pentru cultura românească, depozitar al celor mai valoroase obiecte ale patrimoniului istoric, a fost inaugurat în anul 1972. Pentru sediul muzeului a fost ales Palatul Poştelor, unul dintre cele mai remarcabile monumente arhitecturale ale Capitalei, realizat la sfârşitul secolului trecut, în stil neoclasic, de către arhitectul Alexandru Săvulescu. Muzeul este în curs de restaurare. Se pot vizita Tezaurul Naţional, Lapidarium-ul şi expoziţiile temporare. Colecţiile muzeului cuprind 690.099 de obiecte, printre care arheologie - 79.280 obiecte, istorie - 191.114 obiecte, numismatică - 338.711, cărţi vechi - 755 volume, filatelie - 80.239 timbre. Colecţiile muzeului se îmbogăţesc în permanenţă prin donaţii, achiziţii şi noi descoperiri arheologice. Colecţiile importante sunt cele de arheologie, istorie (documente şi tipărituri, arme, bijuterii şi obiecte ale Casei Regale), carte veche, numismatică, filatelie. Reprezentative sub acest aspect sunt: podoabele de aur din secolul al XI-lea descoperite la Dinogetia-Garvăn (jud. Tulcea); diademele de la Cotnari (jud. Iaşi) şi Goranu (jud. Vâlcea), secolele XIII - XIV; obiectele de podoabă din necropola voievodală de la Curtea de Argeş (jud. Argeş), secolul al XIV-lea; tezaurul de la Suceava (jud. Suceava), datând din secolul al XV-lea, din vremea domnitorului Ştefan cel Mare; garniturile princiare transilvănene din secolele XVII - XVIII; obiectele de artă brâncovenească, îndeosebi piesele de cult din aur şi pietre preţioase, datând din prima jumătate a veacului al XVIII-lea. Colecţia de obiecte din metal şi pietre preţioase sau semipreţioase din epoca modernă a istoriei României reflectă adeseori preferinţe şi gusturi noi, orientări preponderente către stiluri şi maniere decorative occidentale. Piesele expuse sunt marcate în primul rând de valoarea lor istorică, de legătura lor nemijlocită cu evenimente şi personalităţi proeminente ale vieţii politice, statale româneşti. Sunt prezentate astfel: obiecte personale şi însemne de autoritate ale lui Alexandru Ioan Cuza şi ale regelui Carol I; coroanele reginelor Elisabeta şi Maria; sceptrul purtat de regele Ferdinand, în octombrie 1922, la ceremonia încoronării ca suveran al României reîntregite; buzduganul regelui Carol al II-lea; bijuterii din aur şi platină, cu pietre preţioase şi semipreţioase, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea. Într-un corp de clădire nou construit se află secţia Lapidarium ce cuprinde, pe două nivele, monumente greceşti, romane şi medievale. Primul nivel este rezervat, în exclusivitate, copiei Columnei lui Traian, realizată la scara 1:1 după originalul aflat la Roma. Replica este opera unor meşteri de la Vatican şi a fost făcută în anii 1939 - 1943, fiind adusă la Bucureşti în 1967. Monumentul este o istorie, în piatră, a războaielor dacice ale lui Traian, purtate între anii 101 - 102 şi 105 - 106 p.Chr. Sunt prezentate 2.500 de figuri pe o friză desfăşurată pe o lungime de circa 200 m, grupate în 155 de scene. Soclul Columnei a adăpostit urna cu cenuşă a împăratului Traian şi a împărătesei Plotina. Nivelul superior al acestei construcţii adăposteşte diverse exponate: monumente onorifice, funerare, votive, statui, precum şi piese de arhitectură elenistice, romane şi medievale.
Clădire monument istoric Clădire monument istoric B-II-m-A-19843
CategoriaMuzeu naţional
Profil generalIstorie
Profil principalArheologie daco-romană, Arheologie medievală, Arheologie preistorică, Istorie, Numismatică
Adresa WEBhttp://www.mnir.ro
Tur virtualhttp://www.muzeulvirtual.ro
Medii socialehttps://www.facebook.com/MNIRpage/?fref=ts
PublicațiiMuzeul Naţional; Cercetări Arheologice; Cercetări Numismatice; Cercetări Istorice; Cercetări de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului Muzeal.
Persoana contactAdela Stan
FuncțieŞef Department
Anul înființării1970
Acreditarea acordată de Ministerul CulturiiO.M.C.C. nr. 2057/07.02.2008
Afişare pe hartăAfișează pe hartă
 
Copyright Institutul National al Patrimoniului (cIMeC) București - 1999-2017          Data ultimei actualizări: 12.06.2017          Contact: muzee@cimec.ro
Responsabil: Irina Oberländer-Târnoveanu irina@cimec.ro