Sunt expuse 667 hărţi, gravuri, desene, litografii, precum şi o serie de obiecte specifice tematicii muzeului. Exponatele sunt dispuse în cele 16 săli într-o suită ce respectă latura ştiinţifică îmbinată în mod armonios cu cea artistică, căutând să pună în valoare evoluţia istorică a realizărilor cartografice pe întregul mapamond şi, mai ales, a celor care se referă la spaţiul geografic al ţării noastre. Dintre exponatele cele mai de seamă se cuvin menţionate hărţile realizate de marii geografi ai secolului al XVI-lea după informaţii...le provenite de la marii geografi şi istorici ai antichităţii ca: Strabon, Ptolemeu, Herodot şi alţii. Printre geografii şi creatorii Renaşterii, perioadă din care putem vorbi de o producţie cartografică, realizată pe bază matematică, se remarcă S. Münster a cărui Cosmografie a dominat, prin numeroasele ediţii, producţia cartografică a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea. Marii geografi G. Mercator şi A. Ortelius, iniţiatori ai cartografiei ştiinţifice, sunt prezenţi cu operele lor alături de alţi geografi de seamă ai epocii, hărţile concepute de ei privind spaţiul est-european ocupând un loc central. Puţinele exponate realizate mai aproape de zilele noastre se înscriu şi ele în a fixa unele momente istorice şi politice generate de dorinţa popoarelor de a fi libere.
Nr. ord. |
Denumire | Judeţ | Localitate | Comuna | Adresa | Domeniu | Harta |
---|---|---|---|---|---|---|---|
1738 | Muzeul Hărţilor | Prahova | Cornu de Jos | Cornu | Bulevardul Eroilor nr. 481 | Artă | Afișează pe hartă |