Fostul muzeu memorial „Dinu Lipatti'' a devenit Centru de Cultură prin Hotărârea Consiliului Județean Argeș nr. 276 din 13.12.2019 privind schimbarea denumirii, statutului juridic și obiectului de activitate și a fost inaugurat în iunie 2020, după ce în 2017 casa care a aparținut familiei Lipatti a intrat în subordinea Consiliului Județean Argeș, fiind donată instituției de fostul președinte al României Ion Iliescu, după ce o primise de la diplomatul Valentin Lipatti, fratele marelui pianist. „Casa de la Fundățeanca'' este o vilă superbă ridicată în stil neoromânesc de tatal lui Dinu Lipatti, violonistul Theodor Lipatti, între anii 1938-1942. Colecția de importanță memorială prezintă obiec...te care ilustrează viața și activitatea marelui pianist și compozitor român Dinu Lipatti (1917 - 1950). Pot fi văzute numeroase obiecte ce au aparținut lui Dinu Lipatti (pianul Bechstein, diplome, partituri, corespondență, documente, fotografii de familie: Dinu Lipatti la diferite vârste, alături de profesorii săi George Enescu, Florica Muzicescu, Mihail Jora) dar și fratelui său, diplomatul și omul de cultură Valentin Lipatti, familiei, cunoștințelor din țară și străinătate. Multe dintre fotografii sunt executate de Dinu Lipatti, deoarece acesta era un pasionat și talentat fotograf.
