La vreo cinci kilometri de Rădăuți, călătorii găsesc, într-un peisaj de basm, la poalele muntelui Pietrosu, comuna Horodnicu de Jos, așezare veche, cu urme de locuire încă din neolitic (acolo s-au găsit necropole tumulare, cu unelte din silex și ceramică), atestată prima oară într-un document de pe vremea lui Ștefan cel Bătrân (Mușat) (secolul al XIV-lea). Deși cei plecați la muncă în Occident își construiesc vile elegante, mai există destule case de lemn cu arhitectură tradițională, acoperite cu draniță. De altfel, meșteșugurile și obiceiurile sunt încă vii aici: meșterii mai fac draniță pentru acoperișuri, nu departe, la Marginea, se face ceramică neagră, oamenii merg în pelerinaj la mănăstiri și se adu...nă cu toții la „strânsura de hram'', sărbătoarea cea mai îndrăgită, zi de petrecere cu târg, muzică și joc, care are loc de Înălțarea Sfintei Cruci, hramul bisericii de lemn din cătunul Călugărița (1717). Dionizie Olenici este de-al locului, știe să facă draniță și dă cu păcură acoperișurile prin sat. Așa a intrat prin poduri, prin magazii, șoproane și, văzând obiecte vechi, le-a primit, le-a cumpărat sau le-a cerut în schimbul muncii sale și le-a adăugat colecției. De altfel, toți membrii familiei Olenici sunt oameni excepționali. Mama, Valeria Olenici, știe să spună basme, să cânte și să-ți descrie în amănunt obiceiurile de odinioară. Un frate, Dimitrie Olenici, este directorul Observatorului Astronomic din Suceava și el a început întreaga aventură, când și-a construit în curtea părintească un mic observator astronomic și un planetariu și a inițiat Festivalul Perseidelor, care anul acesta a ajuns deja la a opta ediție. Între 10 și 14 august, când sunt ploi de stele căzătoare, vin la Horodnicu de Jos studenți, profesori, membri ai unor asociații astronomice din Bârlad, Târgoviște, Oradea, vizitatori din străinătate, pentru observații astronomice. Cu această ocazie, în 2003, s-a născut și ideea lui Dionizie Olenici de a înființa un muzeu etnografic. Dionizie Olenici avea deja obiecte de la părinți, zestrea soției și ce mai strânsese de prin 2000 încoace. Așa încât au amenajat o expoziție în șură, delimitând ocupațiile femeii de cele bărbătești. Felicia Olenici prezintă vizitatorilor ocupațiile femeii, țesutul și cusutul, și interiorul țărănesc amenajat în stânga pe un podium de lemn, cu covoare, ștergare, țoale, cămăși, cojoacele cu blăniță de dihor cu care femeile mergeau la biserică, cațaveicile de catifea și fustele cu cercuri de la Cernăuți, cămășile cusute cu mărgele aduse tot de la Cernăuți, ștergarul de cap lucrat în ozoare, miniștergură, tulpan, batiste de mire și mireasă, berneveci și brâu din fuior de cânepă, prosoape cu strămătură vopsită natural, cămașă de mire, brâu ales, țesut cu flori. Dionizie Olenici le descrie turiștilor uneltele agricole, cele folosite la făcut draniță, poloboacele, o covată în care se taie porcii, tăiată dintr-un singur plop, ceramica, atelierul de stolerie, coveți, ciubere, patrai, piuă, oale de praznic, cociță pentru lapte acru. Cel mai mult îi place să prezinte butoiașul de sare, o piesă rară, în care localnicii aduceau apă sărată de la mina de la Cacica. Cine îi aude povestind pătrunde cu încetul într-o lume minunată, veche, atât de aproape încă de noi, ca într-o carte cu povești, pentru că cei doi soți au trăit în această lume și știu să îi dea viață, vorbind, și pentru alții. Gazde primitoare, Felicia și Dionizie Olenici au construit și două căsuțe de lemn, pentru turiștii care vor să rămână, să vadă muzeul și să admire stelele noaptea, la observator. Și cum peisajul e minunat, observatorul e instalat pe o insuliță în mijlocul unui iaz cu pești făcut chiar de Dionizie Olenici, iar un hamac improvizat dintr-o covată te îmbie la umbră, e de așteptat ca mulți iubitori de frumos să profite de această invitație.
Localizare