Mănăstirea Dragomirna, locul iubitorilor de pace impresionează prin valoarea sa arhitecturală dovedită de zvelta biserică a mănăstirii și de puternica cetate ce o înconjoară, apărată de masive turnuri de apărare. Ctitorii, viețuitorii mănăstirii, copiștii și miniaturiștii, prin artă, au făcut cunoscut traiul lor duhovnicesc. Mănăstirea Dragomirna a fost construită în primele trei decenii ale secolului al XVII -lea. Istoria mănăstirii începe în anul 1602, prin construirea bisericii mici din cimitir, închinată Sfinților Enoh, Ilie și Ioan Teologul, continuată în anii imediat următori prin sfințirea în 1609 a bisericii mari cu hramul ''Pogorârea Sfântului Duh''. Pisania, obișnuită oricărei ctitorii, lipsește... de la Dragomirna. Anul zidirii și numele ctitorilor mănăstirii au fost cunoscute în urma studierii documentelor epocii. Ctitorii au fost ca și în cazul bisericii mici din cimitir, cărturarul, artistul și Mitropolitul Anastasie Crimca, logofătul Lupu Stroici și fratele acestuia, vistiernicul Simion Stroici. Din pisania de deasupra turnului-clopotniță aflăm că în 1627, în timpul domniei lui Miron Barnovschi, urmare a invaziilor din ce în ce mai frecvente ale turcilor și tătarilor, acest lăcaș a fost înzestrat, prin grija voievodului, cu ziduri de apărare care dau mănăstirii aspect de fortăreață. În cele patru colțuri se află turnuri de apărare, de secțiune pătrată. Pe laturile de vest și de nord se află chiliile, construite între anii 1843-1846, modificate și restaurate în timpul șantierului din anii 1962-1972 sub conducerea Arhitectului Ioana Grigorescu. În incintă, la dreapta intrării, este trapeza, boltită în stil gotic, devenită Muzeul de artă veche al Mănăstirii Dragomirna, care adăpostește mărturii de mare valoare ale civilizației medievale românești: broderii, ferecături de cărți din argint aurit realizate în mare parte de către Grigore Moisiu, o cruce sculptată în lemn cedru, lumânarea ce s-a aprins la sfințirea bisericii mari, ''Cazania'' Mitropolitului Varlaam, veșminte cu fir de aur și argint pe mătase, alte odoare și obiecte de cult. O parte a obiectelor de patrimoniu create de aceștia sunt expuse în muzeu. Colecția își are originea în demersurile mitropolitului cărturar, Anastasie Crimca, care și-a înzestrat ctitoria sa cu manuscrise – cărți de cult. Alți ctitori: domni, dregători, stareți au adăugat alte obiecte prețioase în timpul celor patru secole de existență. Locul de păstrare și expunere a acestor valori a avut multe variante. Astăzi muzeul se află în vechea egumenie, clădire ce se află în incinta mănăstirii pe latura de sud-vest a fortăreței. Prima descriere a acestei clădiri o avem din anul 1905, cand un stareț al Dragomirnei, Ipolit Vorobchievici a scris o monografie dedicată mănăstirii: ''Vechea igumenie cuprinde două etaje și este cu frontul ei astfel așezată, că zidul dinspre sud din jurul mănăstirii, și anume în partea sa cea dintre clopotniță și turnul Arhimandritului, formează totodată și frontul edificiului, care e solid zidit din piatră și conține mai multe încăperi. Chiliile cele de jos sunt cu totul dezolate și fără uși; tot așa și cele din etajul prim. Deosebită atențiune merită aici sala cea mare și spațioasă cu două uși și cu două strălucite bolți gotice, răzimate cu multă pricepere și cu mare iscusință arhitectonică pe un unic stâlp de piatră dela mijloc. Sala se întrebuința ca trapezare și deasupra locului unde ședea igumenul se află pe părete icoana Pogorîrii Spiritului Sfânt cu Maica Domnului în mijlocul apostolilor, în cadre de piatră sculptată, care acum e cam ștearsă. Mai târziu se întrebuința sala aceasta pentru păstrarea ornatelor, apoi a fost instalată aice școala mănăstirească. Odăile din etajul al doilea, care și ele sunt acuma desolate, fiindcă strămutându-se în anul 1845 toate efectele în edificiul cel nou, au rămas părăsite, erau locuite de igumen. De acea se numește și astăzi acest edificiu ''Vechea Igumenie''. În timpul din urmă s’a îndrumat restaurarea edificiului și se sperează că acest unic și prețios edificiu ctitoricesc în curând își va redobândi însemnătătatea ce i o reclamă atât proveniența cât și valoarea arhitectonică. Mai este remarcabil, că sub vechea igumenie se află două rânduri de pivniți zidite foarte iscusit și tainic''. Clădirea a fost restaurată și adăpostește astăzi colecția de obiecte bisericești de la Mănăstirea Dragomirna. La Dragomirna a funcționat ''Școala de miniatură'', sub directa îndrumare și acțiune a mitropolitului cărturar, Anastasie Crimca. Această școală reprezintă ultima fază de înflorire a vestitei școli moldovenești de miniatură, înainte de introducerea tiparului. Manuscrisele sunt scrise pe pergament și împodobite cu sute de miniaturi, care ilustrează noua viziune artistică marcată de un puternic decoratism și o gamă cromatică bogată. Tezaurul de artă medievală de la Dragomirna este completat și de piesele textile. Broderii lucrate cu fir de argint, argint aurit și mătase colorată pe fond de atlas colorat, parte din ele fiind donate chiar de ctitorul mănăstirii, în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Aceste obiecte de patrimoniu au fost expuse în cele două săli ale muzeului. Sala 1. ''Anastasie Crimca'' organizată în sala gotică are ca exponate, manuscrise miniate și ferecate ''3 Tetraevanghele, 4 Liturghiere, 1 Psaltire, 1 Cazanie '', o lumânare - în vitrine la centru și o colecție de 7 broderii în vitrine în consolă. Personalitatea mitropolitului Anastasie Crimca este evidențiată de portretul ctitorului și de panourile cu texte explicative însoțite de imagini cu miniaturi reprezentative prezente tot în această sală. Sala a doua din acest muzeu a fost dedicată marelui stareț al Dragomirnei - Sfântul Paisie Velicicovschi. Exponatele prezente- obiecte liturgice- ilustreză viața religios culturală din a doua parte a secolului al XVIII-lea. Complexul monastic atrage atenția prin construcția în sine a bisericii și a cetății, ambele cu o vechime de peste patru sute de ani, însă vizitatorul se îmbogățește sufletește la vederea puținelor dar valoroaselor obiecte de tezaur de la Dragomirna. Sala a doua din acest muzeu a fost dedicată marelui stareț al Dragomirnei - Sfântul Paisie Velicicovschi. Exponatele prezente- obiecte liturgice- ilustreză viața religios culturală din a doua parte a secolului al XVIII-lea. Complexul monastic atrage atenția prin construcția în sine a bisericii și a cetății, ambele cu o vechime de peste patru sute de ani. Interioarele sunt cele care sporesc interesul vizitatorului. Turismul cultural a primit un impuls prin introducerea în circuit a obiectelor istorice și de patrimoniu cultural universal restaurate în ultimii doi ani.