Muzeul de Mineralogie al Universității Babeș-Bolyai (UBB) a fost conceput inițial ca loc de studiu și aprofundare a cunoștințelor pentru studenții geologi și alți specialiști în domeniu. Muzeul de Mineralogie și-a început activitatea ca secție a Societății Muzeului Ardelean, fondată la Cluj în 1859. Odată cu deschiderea universității clujene în 1872, aceste colecții au fost utilizate ca material didactic, profesorii Catedrei de Geologie și Mineralogie având responsabilitatea de a le îngriji și dezvolta. Colecțiile au fost mutate în actualul sediu central al universității, la darea acestuia în folosință, în 1902, și ocupă aceleași săli și în prezent. Începând cu anul 2002, Colecția didactică de mineral...e și roci și-a deschis porțile publicului larg. Muzeul conține la ora actuală 18000 de exponate (dintre care în jur de 14000 eșantioane minerale, peste 3.700 geme prelucrate și peste 200 meteoriți), grupate în mai multe colecții tematice (pe criterii sistematice și geografice). Expozițiile permanente (Colecția sistematică, Colecția regională, Meteoriții și Gemele) ocupă parțial cele două săli ale muzeului și, în cazul Colecției de cristalografie, o parte din holul Departamentului de Geologie (Mineralogie).