A fost înființată cu prilejul centenarului scriitorului Panait Istrati (1884 - 1935), născut în Brăila. Se află într-o clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu destinație administrativă (Casa Grădinarului). Expoziția prezintă publicului manuscrise, obiecte personale, piese de mobilier, cărți cu autograf, ediții rare, ediții princeps, fotografii-document, obiecte care au fost cumpărate în cea mai mare parte de la ultima soție a scriitorului Panait Istrati, Margareta Istrati. În podul clădirii s-a organizat Fondul de documentare cu privire la studiul vieții și operei lui Panait Istrati.