Muzeul Judeţean Buzău

- -

CC BY-SA 4.0
Denumire:
Muzeul Judeţean Buzău
Domeniu:
Secţii:
Arheologie daco-romană, Arheologie, Istorie, Artă
Descriere:

În anul 1891, Basil Iorgulescu cerea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice permisiunea de a constitui la Buzău o colecție de piese arheologice și istorice, care fuseseră adunate de acesta în cei peste 10 ani de căutări în județ. Ca urmare, în 1895 se constituie prima colecție publică de piese arheologice, antropologice și istorice la Buzău, expusă în una din sălile Liceului ''Bogdan Petriceicu Hasdeu''. Putem considera acest moment ca reprezentând nașterea primului muzeu buzoian. Prima expoziție permanentă a muzeului (cu sediul în strada Unirii nr. 145) datează din anul 1955, când patrimoniul a fost constituit din piese preluate din colecțiile școlare și din materiale provenite din săpăturile arh...eologice de la Sărata Monteoru și Aldeni. Din februarie 1968 Muzeul orășenesc devine Muzeu județean. Din 1971 se elaborează o nouă tematică, valorificând mai ales patrimoniul muzeal de arheologie și istorie. Tot atunci se organizează primele depozite muzeale, după criterii științifice. În anul 1980 expoziția a fost mutată în actualul sediu, fiind inaugurată la 7 iulie 1981. A suferit transformări și reactualizări în 1986 și 1990. În anul 1980 s-au deschis Secția de pictură ''Brăduț Covaliu'' și Secția de artă decorativă, conținând valoroase piese de tapiserie, sculptură, sticlă. Secțiile de arheologie și istorie dețin valoroase piese aparținând aspectului cultural Stoicani-Aldeni, culturii Monteoru, plastică geto-dacică de tip Cârlomănești, replica tezaurului de la Pietroasele - ''Cloșca cu puii de aur'' - piese aparținând epocii romano-bizantine, culturilor Sântana de Mureș, Ipotești-Cândești, Dridu. Sunt reprezentate vestigiile rupestre din Munții Buzăului, inventare arheologice din săpăturile efectuate la cetăți feudale (Vintilă Vodă, Berca, Bradu), elemente arhitectonice medievale. Colecția numismatică cuprinde 10 tezaure monetare din aur, argint și metal comun. Momentele mari ale istoriei moderne și contemporane în care a fost implicată zona Buzăului sunt înfățișate cu piese reprezentative (mobilier, documente și obiecte personale aparținând lui Nicolae Leonard, Vladimir Maximilian, Alexandru Marghiloman).


Județ:
Buzău
Localitatea:
Buzău
Adresa:
Aleea Castanilor nr. 1
Cod poştal:
120248
Acces:
DN E85, autobuz: 7 (staţia Crâng);
Maxi-taxi: 7
Program:
Vara:
Luni - inchis;
Marţi - duminică: 10:00-18:00 (ultimul bilet se vinde la ora 17:15);
Iarna:
Luni - inchis;
Marţi - duminică: 9:00-17:00 (ultimul bilet se vinde la ora 16:15)
Telefon :
0238.710.561
Fax:
0238.710.638
Adresa de e-mail:
Subordonare administrativă:
Consiliul Judeţean Buzău
Importanţă:
Judeţeană
Anul înființării:
1895/1951
Clădire monument
istoric: Clădire monument istoric
BZ-II-m-B-02317
Cod deținător:
6918500
Director:
Daniel Costache
Persoana contact:
Daniel Garvan
Funcție:
Muzeograf relaţii cu publicul
Acreditarea acordată
de Ministerul Culturii:
O.M.C.C. nr. 2704/15.12.2008;
O.M.C. nr. 2524/10.07.2015 Reacreditare;
O.M.C. nr. 3251/27.10.2020 Reacreditare
Clasate: