Localitatea este atestată documentar la 1263 cu numele de terra Kend. Expoziția încearcă reconstituirea unei case țărănești. În partea dreaptă a ușii era ploactănul iar lângă acesta era soba de tuci, ambele eliberând fumul prin horn, în babură și de acolo în pod, unde se afuma slănina. În colțul drept al casei era patul cel mare așezat pe stalpi sau pociumpi bătuți în pământ. Pe pat era un mindir umplut cu paie, acoperit cu lepedeu lucrat în casă și perini îmbrăcate în fețe țesute cu arnici așezate pe înălțime, uneori, până la grindă. Deasupra patului era ruda pe care se înșirau chindeiele rezervate pentru zestrea fetelor. Lângă pat era, invariabil, lădoiul folosit pentru stat sau dormit. Pe capătul lădoi...ului, pictat cu motive florale, erau așezate virgurile de pânză care atestau hărnicia gospodinei. Deasupra era cuierul, pictat cu motive florale, pe care erau așezate blidele și tăierile iar in cuie erau agățate cănceiele smălțuite. La capătul de către pat, în cuier, erau agățate pieptarele și căciulile. În colțul stâng al casei era alt pat, lângă care era lavița. Deasupra era blidarul pe care erau așezate blide, sticle, pahare pentru uzul zilnic. În fața laviței era masa, în general foarte simplă, din lemn, având două picioare bătute în pământ. Sub masă, pe o scândură, se țineau donițele cu apă și cănile pentru băut. Pe ușă era lingurarul, o scândură găurită în care se puneau lingurile de lemn, iar deasupra era polița folosită tot pentru vasele necesare în casă. Leagănul nu lipsea din casele țărănești și nici icoanele pe sticlă iar foarte rar, exista și o oglindă.