Într-un peisaj neschimbat de generații, în satul Slătinioara, situat pe coasta Parângului și anexat între timp orașului din punct de vedere administrativ, Muzeul Momârlanului își așteaptă vizitatorii. Momârlanii de pe Valea Jiului, populația de păstori ce trăia pe dealuri după cutumele străvechi, într-o evidentă distanțare față de oamenii veniți din toate părțile să lucreze la mină, și-au găsit o bună reprezentare la Muzeul Momârlanului din Slătinioara. Soții Elena Mălinesc și Petru Gălățan sunt momârlani din Livezeni și respectiv Dâlja Mare, sate din jur care au fost încorporate în municipiul Petroșani. Au lucrat la mină până la pensie, dar au crescut și animale, ca momârlanii. Într-o casă de lemn cu a...rhitectură tradițională din curtea casei, au amenajat un muzeu cu obiecte adunate numai din satele de momârlani, multe de o rară frumusețe, despre care pot spune cu precizie cum se folosesc, căci sunt foarte buni cunoscători ai culturii locale. Hotărâți să lupte pentru păstrarea tradițiilor încă vii, organizează nedeia de Sfinții Apostoli Petru și Pavel și pleacă cu pițărăii de Crăciun la urat, prin Asociația „Bujor-de-Munte'' Petroșani 2009 pe care au înființat-o, căci aceste sărbători îi adună împreună pe localnici, ducând obiceiurile vechi în viitor. Momârlanilor le plac obiceiurile comunitare, cărora le dau o deosebită amploare. Înmormântarea, nunta, nedeia sunt sărbători cu sute de participanți, mai bine zis, la care participă toți, cu mic, cu mare. Nu e de mirare că Elena Mălinesc a ales să expună nunta într-una din cele două încăperi ale căsuței care adăpostește Muzeul. În interiorul bătrânesc, în care a păstrat cu sfințenie obiectele bătrânei care le-a lăsat moștenire casa, a expus costume de sărbătoare astfel încât să reprezinte mirii, nașii, bătrânii, chemătorii. Plosca împodobită cu care sunt invitați la nuntă, instantanee de la diferite nunți, patul împodobit și lada de zestre plină de obiecte textile: lepedeie cu ciptă, căpătâie, șterguri, pricoițe, țeprag, pătureică, plocad și desagi frumos țesuți, sugerând zestrea miresei, completează expunerea. Păpușile îmbrăcate în port, manechine în miniatură, amintesc de copiii care se amestecă printre nuntași. Încăperea a doua este consacrată muncii. Războiul de țesut, furca de tors, cămașa de cânepă și podișoarele cu vase de bucătărie reprezintă ocupațiile feminine. O sarică de cioban expusă, original, pe un cuier de lemn, împreună cu obiecte care se găsesc la stână, sugerează ocupația principală a momârlanilor. Deschis abia în 2005, Muzeul Momârlanului mai are multe de arătat. Proprietarii doresc să integreze în muzeu o cămară tradițională, construită pe o fundație de piatră cu beci, odată cu casa, o bucătărie de vară cu afumătoare, ca să poată transforma, cu încetul, Muzeul într-un ecomuzeu. Mai este prevăzută transformarea unui garaj într-o sală cu multiple funcții, conținând un punct de informare, o sală pentru expoziții temporare, care să pună în valoare și alte exponate, deocamdată ținute în depozit, și un punct unde localnicii meșteri să poată vinde turiștilor obiecte locale. Tot pentru a înzestra Muzeul cu cele necesare, proprietarii au ridicat și câteva căsuțe din lemn, unde să-i poată caza pe cei dornici să rămână o vreme, să cunoască mai bine viața momârlanilor.
Localizare