DGAMPT - Complexul de monumente Ţebea

- -

CC BY-SA 4.0
Denumire:
DGAMPT - Complexul de monumente Ţebea
Secţii:
Etnografie
Descriere:

Localitatea Țebea, din comuna Baia de Criș, se numără printre locurile pline de istorie și legendă din județul Hunedoara. Atestată documentar încă din anul 1427, localitatea Țebea adăpostește mai multe obiective reprezentative pentru evenimentele istorice petrecute în contextul luptei moților împotriva nedreptăților sociale și economice, pentru eliberare și unitate națională. Mai exact, în cimitirul satului, cunoscut și sub denumirea de Complexul de Monumente Țebea, se află mormintele lui Avram Iancu, conducător al Revoluției române din Transilvania de la 1848-1849 și al armatei populare din Transilvania, Ioan Buteanu și Simeon Groza, ambii membri importanți ai Revoluției de la 1848-1849, morminte și cr...uci comemorative ale eroilor din Războiul de Independență al României, din Primul Război Mondial și cel de-al Doilea Război Mondial. Tot în cadrul complexului de la Țebea se află Gorunul lui Horea, cu o vechime de aproximativ 400 de ani, sub care, conform legendei, Horea a chemat la luptă oamenii din zonă în anul 1784, dar și alți goruni plantați de personalități marcante ale istoriei României moderne: Regele Ferdinand I, Regina Maria sau Generalul francez Henri Mathias Berthelot. Întregul complex este străjuit de Biserica „Adormirea Maicii Domnului'' sau Biserica cu Tricolor, așa cum mai este cunoscută. Edificiul de proporții monumentale, construit în stilul arhitectonic neoclasic apusean, este prevăzut cu absidă decroșată, de formă pentagonală, o clopotniță zveltă și un turn etajat învelit în tablă. Actuala biserică a înlocuit la sfârșitul secolului al XIX-lea, un edificiu de piatră în care s-a săvârșit, la 12 septembrie 1872, slujba prohodului pentru „Crăișorul Munților'', Avram Iancu. În biserică se află astăzi o serie de obiecte de muzeu: clopotul de bronz al vechii biserici, turnat în 1845, clopot care a vestit moartea lui Avram Iancu, coroanele cu tricolor, tabloul eroilor moților – Horea, Cloșca și Crișan și un drapel vechi cu chipurile lui Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan. Pictura bisericii, realizată recent, a fost sfințită la 10 septembrie 2022, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu. În fiecare an, în septembrie, la mormântul lui Avram Iancu, au loc Serbările Naționale de la Țebea închinate memoriei acestuia. Serbările se organizează în a doua duminică a lunii septembrie, o dată care să fie cât mai apropiată de ziua de 10 septembrie, ziua morții lui Avram Iancu. Complexul de Monumente Țebea, este situat pe DN 76 Deva – Oradea, și poate fi vizitat pe tot parcursul anului.


Județ:
Hunedoara
Localitatea:
Ţebea
Comuna:
Baia de Criş
Cod poştal:
337013
Program:
Luni - duminică: 09:00 - 17:00 (iarnă)
Luni - duminică: 10:00 - 18:00(vară)
Telefon :
0354.195.676
Fax:
0354.195.676
Adresa de e-mail:
Adresa Web:
Subordonare administrativă:
Consiliul Judeţean Hunedoara
Importanţă:
Locală
Cod deținător:
84510405
Persoana contact:
Marioara Oprişa
Funcție:
Referent de specialitate
Clasate: