Expune artă românească contemporană: pictură, grafică ale artiștilor din județul Dolj, pânze de: Nicolae Grigorescu, Henri Catargi, Theodor Pallady; sculpturi de: Ion Irimescu, Nicu Enea, George Demetrescu Mirea. Colecția de artă populară conține obiecte de port, chilimuri, împletituri, unelte, obiecte de uz casnic. Muzeul se află într-o clădire monument istoric, construită în perioada 1907 - 1914 de arh. Constantin Rogalsky. Inițial a fost casă particulară cunoscută sub numele de Palatul Marincu apoi, din anul 1927, a devenit sediul mai multor instituții administrative și de învățământ. Ultima renovare și ultimele restaurări parțiale au avut loc în anul 1983. Imobilul, ce ocupă o suprafață de 8.333 mp, ...a fost realizat de constructorul italian Adotti. Impunător, ca volum și formă arhitecturală, cu fațade bine proporționate, cu câte două coloane de o parte și de alta a scărilor de acces străjuite de doi lei, edificiul este o realizare a arhitecturii neoclasice de la începutul secolului al XX-lea.