Muzeul a fost constituit, prin eforturile ing. Mircea Popa, director al Uzinelor reșițene pe atunci, în anul 1972, la aniversarea unui secol de producție de locomotive cu aburi la Reșița. Muzeul se află pe un teren amplasat în preajma stației CFR Reșița-Halta (Zona Triaj), amenajat în sistem parc, cu alei de acces și spații verzi, unde sunt 16 locomotive din diverse epoci de construcție, cel mai important fiind locomotiva RESICZA, una dintre cele trei prime locomotive cu aburi construite în spațiul sud-est european, la Reșița, în 1872 - 1873. Celelalte două (''Bogsan'' și ''Hungaria'') au fost casate în anul 1937. Locomotiva ''Resicza'' a fost recuperată, în 1961, de la Câmpia Turzii, unde era garată pe o... linie de manevră. Proiectată de John Haswell (1812 – 1897), originar din Scoția, dar stabilit la Viena, piesa este o locomotivă tender cu două roți cuplate, care se poate înscrie în curbe cu raza de maxim 45 m, are o forță de tracțiune de 1125 kg și 45 CP la viteza de 11 km/h. Lungimea locomotivei este de 4,48 m și greutatea în serviciu, de 11,5 t. A fost construită în condiții improvizate în atelierele uzinelor StEG Reșița, iar în perioada 1961-1972 a fost garată pe o linie de manevră în fața Fabricii de locomotive (1923) din complexul uzinal local. Fabricația locomotivelor cu aburi la Reșița se încheie în anul 1964, cu 10 locomotive de ecartament normal, din seria 150.000, destinate exportului. Cu trei excepții, cele 16 piese din Muzeul de astăzi, concentrează istoria de aproape un secol a acestei importante componente a industriei constructoare de mașini pe malurile Bârzavei. Lista locomotivelor, în ordinea anului de fabricație:
1.(1872) Locomotiva nr. 2 ''Resicza'', ecartament 948 mm
2.(1909) Locomotiva forestieră CFF 704.209, fabricație StEG-Viena
3.(1921) Locomotiva de ecartament normal, seria 50.025, fabricație Henschel-Kassel
4.(1921) Locomotiva de ecartament normal, seria 50.378
5.(1925) Locomotiva tender cu ecartament îngust, 700 mm
6.(1933) Locomotiva de ecartament normal CFR 230.163
7.(1939)Locomotiva de ecartament normal, seria 142.072
8.(1940) Locomotiva de ecartament normal CFR 131.003
9.(1944) Locomotiva forestieră CFF 704.404
10. (1952) Locomotiva tender uzinală CFU 29
11.(1952) Locomotiva de ecartament normal CFR 764.103
12.(1954) Locomotiva tender uzinală CFU 14
13.(1955) Locomotiva de ecartament normal, seria 150.038
14.(1956) Locomotiva forestieră CFF 764.493
15. (1958) Locomotiva de ecartament îngust CFR 764.001
16.(1960) Locomotiva tender uzinală CFU 28