Muzeul sitului arheologic Cucuteni

- -

CC BY-SA 4.0
Denumire:
Muzeul sitului arheologic Cucuteni
Domeniu:
Secţii:
Arheologie preistorică, Muzeu de sit
Descriere:

Construcție in situ, de protecție a unui mormânt princiar din secolele IV - III a.Chr., adăpostește și elemente de istorie locală, precum și vitrine cu piese de arheologie originale datând din perioada culturii cucuteniene. Situată în marginea de nord a satului Cucuteni, pe dealul Gosan, în punctul La pietrărie, necropola tumulară daco-getică este datată în secolul al IV-lea a.Chr. și prezintă opt tumuli (movile funerare). Trei dintre acestea au fost cercetate sistematic de către arheologi, cea mai mare dintre ele (movila nr. 2, cu înălțimea de 3,30 m și diametrul de 35 m) fiind protejată de o construcție specială ridicată în 1984, cu prilejul centenarului descoperirii culturii Cucuteni. Movila adăposteșt...e un fel de incintă de piatră, în formă rotunjită, prevăzută în partea de SE cu o cale de acces. În cuprinsul incintei s-au descoperit patru morminte de incinerație, unul principal pentru care s-a ridicat movila și trei secundare. Modul de construcție al edificiului (fără stâlpi de susținere) ce adăpostește movila permite o vedere generală asupra tumulului secționat.


Județ:
Iaşi
Localitatea:
Cucuteni
Comuna:
Cucuteni
Cod poştal:
707150
Acces:
Şosea Iaşi - Paşcani
Program:
Miercuri - duminică: 10:00 - 17:00;
Luni, marţi şi sărbătorile legale închis; închis pentru public în perioada de iarnă (noiembrie-1 martie)
Subordonare administrativă:
Ministerul Culturii
Importanţă:
Naţională
Anul înființării:
1974
Cod deținător:
69465011
Director:
Andrei Apreotesei
Persoana contact:
Rodica Radu
Funcție:
Şef secţie
Clasate: