Muzeul Satului este un muzeu etnografic în aer liber, care adăpostește monumente de arhitectură tradițională: gospodării, biserici, instalații țărănești, ateliere meșteșugărești (290 de construcții). De asemenea, muzeul deține piese etnografice și de artă populară reunite în colecții pe genuri de creație: port, ceramică, scoarțe, lemn, icoane pe lemn și sticlă, obiceiuri (52.000 piese); arhiva muzeologică cuprinde documente, fotografii negative pe sticlă și celuloid, diapozitive, filme, înregistrări audio și video (circa 200.000 piese). Printre cele mai valoroase obiective amintim: Gospodăria Moișeni, datată 1780 (adusă în muzeu de prof. dr. Gheorghe Focșa), Gospodăria Berbești, 1775, Gospodăria Ieud, 189...0 și Biserica Dragomirești, 1722, toate din Maramureș; Gospodăria Sălciua de Jos din Alba, 1815; Biserica Răpciuni, 1773, Casa monocelulară Zăpodeni; Presă de ulei de la Gura Râului din județul Sibiu. Ideea înființării i-a aparținut profesorului prof. Dimitrie Gusti, după 10 ani de cercetări și achiziții pe teren. Planurile de amplasament inițiale au fost executate de Victor Ion Popa. Pentru organizarea Muzeului Satului Românesc (aceasta a fost titulatură inițială a instituției), edilii Bucureștilor, convinși de prof. D. Gusti, au atribuit un teren de 4,5 ha situat între Șos. Kiseleff și lacul Herăstrău. Sarcina construcției lui a fost încredințată lui H.H. Stahl și lui Victor Ion Popa. În 10 mai 1936 se desfășoară inaugurarea oficială a muzeului, odată cu întreg Parcul Herăstrău și cu deschiderea pavilioanelor expoziționale din cadrul Lunii Bucureștilor. În perioada 1948 - 1978, conducerea muzeului a fost asigurată de prof. Gh. Focșa.
Localizare