Secţia etnografie cuprinde: Hanul Domnesc (pavilionar) şi Muzeul Satului Bucovinean (în aer liber). Hanul Domnesc: clădire cu două niveluri, construită la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui următor, a fost destinată găzduirii unor dregători străini, oaspeţi de seamă şi mari negustori. Odată cu ocuparea nordului Moldovei de către imperiul Habsburgic în 1775, Hanul Domnesc îşi schimbă destinaţia, devenind casă de vânătoare pentru membri familiei imperiale. În 1962 a fost restaurat de la nivelul pivniţei până la acoperi...ş, urmărindu-se reconstituirea elementelor de arhitectură interioară de la parter, în fosta bucătărie a hanului, pe locul cuptorului s-a ridicat un altul inspirat din cuptoarele moldoveneşti, la etaj s-au păstrat grinzile de stejar ale plafoanelor celor două coridoare. Ca elemente arhitecturale de epocă recâştigate odată cu refacerea zidurilor, construcţia Hanului Domnesc ca monument de arhitectură a intrat în tradiţia culturală a Sucevei ca vechi han medieval. Expoziţia permanentă de la parterul clădirii reconstituie atmosfera de epocă a unui han care găzduieşte oaspeţii de seamă, dregători, negustori. Colecţii: port popular, podoabe, ţesături de interior, ceramică, unelte, ustensile, instalaţii, meşteşuguri, obiecte de uz gospodăresc, obiecte de iluminat, transport, elemente de arhitectură, mobilier ţărănesc, obiecte de cult, recuzită obiceiuri populare, instrumente muzicale, obiective de arhitectură populară, case grajduri, biserica crâşmă, anexe gospodăreşti, diverse. În salonul privat este reconstituită o sobă de influenţă austriacă cu plăci de ceramică de tip Kuty, mobilat cu piese sculptate ornamentate cu motive populare tradiţionale: masă cu scaune cu spătare înalte sculptate, dulap cu vitrină pentru veselă şi piese de porţelan, sticlă şi metal (farfurii, căni, suporturi pentru pahare, tăvi, tabacheră, lulea, etc.). Hanul Domnesc a fost într-o perioadă (sfârşitul secolului al XVIII-lea) casă de vânătoare, atmosfera acestei perioade fiind ilustrată cu obiecte specifice acestei ocupaţii – pe un rastel sunt expuse puşti de vânătoare panoplie cu pistoale şi pumnale. Ambianţa salonului este completată cu blănuri de mistreţ. Urmează cămara în care sunt obiecte de uz casnic necesare preparării hranei. Aici sunt râşniţa de mână, teascul pentru ulei, cumpăna, cofa pentru apă, butoaie, butoiaşe, balerci, saci pentru făină, tăvi de cpot, piuă. În bucătărie, elementul principal este cuptorul cu plită, rolă şi cuptor de pâine. Vasele necesare sunt aşezate pe un grilaj din jurul hornului (linguroaie, tăvi, tigăi, oale, căni); pe plită şi pe vatră: oală pentru sarmale, chiup pentru borş, lopată, cleşte, cociorvă, piuă pentru sare. Mobilierul din bucătărie este cel specific: masă, blidare, laiţă, lingurare. Circuitul de vizitare trece apoi în sala de han. Aici sunt mese cu laiţe şi scaune, poliţă cu vase din ceramică, blidare , butoiaşe, balerci, colţare. Pe masă sunt sfeşnice, strachini, linguri, fund de mămăligă. Această cameră este destinată servirii mesei. Inventarul mesei este completat cu textile de interior, ştergare de mână, ţesături de cânepă. Urmează camera de odihnă cu mobilier specific: pat cu tăblii, banchetă, jilţ, scrin , lavoar cu oglindă cu cană şi lighean de porţelan. Interiorul acestei camere este completat cu ţesături de factură populară: ştergare, aşternut de pat, scoarţă pentru perete şi blană de urs pe perete şi de mistreţ pe jos. O sobă de încălzit şi un cufăr pentru haine întregesc inventarul acestei încăperi care-şi aşteaptă oaspeţii. Holul de intrare face legătura dintre celelalte spaţii. Acici sunt expuse piese de harnaşament (şei, tarniţe, curele, hamuri) şi obiecte legate de transport şi vânătoare. Este expusă o căruţă, un mic atelier de fierărie cu nicovală, ciocane, cleşti. Pivniţa cu cele două camere legate printr-un culoar boltit constituie un punct de atracţie prin arhitectura lor şi prin reconstitiurea funcţionalităţii lor. În spaţiul de la intrare sunt expuse butoaie pentru băuturi şi pentru alimente, iar în a doua încăpere este amenajată o cramă cu mese şi laiţe cu obiecte din lemn şi ceramică. Interacţiunea dintre reconstituirea interioarelor specifice hanului şi prezenţa obiectelor de factură populară fac trecerea spre etsjul clădirii unde sunt expuse toate genurile de artă populară din principalele zone etnografice ale judeţului. Zona etnografică Humor se remarcă prin meşteşugul prelucrării artistice a lemnului care s-a materializat în obiecte de mare frumuseţe ca formă şi ornamentaţie, meşteşug practicat şi astăzi cu aceeaşi măiestrie. Dintre ţesături se remarcă ştergarele de perete şi ţesăturile de traistă în carouri. Costumele tradiţionale purtate în toate anotimpurile oferă diferite variante artistice locale. Compuse din ştergar de cap cu vârste colorate, cămaşă femeiască bogat ornamentată cu fir, paiete şi mărgele, catrinţă sobră cu dungi înguste de culoare galben auriu şi bondiţă ornamentată cu şnur negru. Zona Dornelor se distinge prin velniţile de pat cu decor liniar, în culoarea naturală a lânii; ştergarele de perete cu motive geometrice realizate în tehnica alesăturii cu acul. O piesă de port deosebită este cămaşa cu platcă cu motive vegetale aplicate cu mărgele. Cele patru ansambluri de port tradiţional încadrează mai bine de un secol de conciliere a influenţelor vechilor tradiţii de natură geometrică specifică nordului Moldovei cu stilizări vegetale de influenţă năsăudeană. Salbele de dotă realizate cu ajutorul unei zgarde cu ornamente de mărgele, de care se prind monedele reprezintă o particuleritate zonală ce completează costumul femeiesc. Zona etnografică Rădăuţi se caracterizează printr-o realiazre artistică superioară în toate domeniile creaţiei populare. Se remarcă scoarţele, lăicerele şi grindăraşele cu motive geometrice şi colorit de natură vegetală în general. Costumele populare ilustrează toate tipurile de haine tradiţionale purtate de locuitorii acestor aşezări. Zona Rădăuţi se impune, de asemenea, prin meşteşugul cojocăritului reprezentat prin cele câteva tipuri de haine de blană (cojocel, pieptar, pieptar cu poale) cu o ornamentaţie bogată ce le subliniază croiala, într-un colorit viu cu motive vegetale. Meşteşugul olăritului este reprezentat prin ceramica neagră de Marginea şi cea smălţuită de Rădăuţi. Zona etnografică Câmpulung continuă străvechea tradiţie a prelucrării lemnului prin realizarea diferitelor obiecte, de la furca de tors la cofiţa pentru aghiasmă şi tiparul de prescure. Portul tradiţional al zonei se remarcă prin cămaşa femeiască cu motive geometrice şi rafinament coloristic şi cu bondiţele cu prim de jder sau de dihor şi cu decor geometric cu mătase şi mărgele. Sărbătorile de iarnă aduc în scenă cerbul care este ornamentat cu materiale strălucitoare cu mulţi canafi coloraţi, personaj marcant în alaiurile din zonă. În spaţiul de trecere sunt expuse piese de artă populară actuală din toate genurile de creaţie: ţesături, ceramică, obiecte de lemn, coarne pentru praf de puşcă.